A fost odata ca niciodata, o poveste de iubire ca un basm pentru copiia A fost odata ca niciodata o fata pe nume Ana, a carei frumusete nu putea trece neobservata. Si apoi a fost capcaunul Codin, care a incercat si tot incercat sa o cucereasca pe frumoasa domnita. Dar cum ar putea un capcaun razboinic, obisnuit doar cu lucruri... capcaunesti, sa fie cu Ana, o fiinta umana atat de delicata si manierata? Trebuie sa va spunem ca, uneori, viata bate povestile, iar ce credeti ca este imposibil devine posibil. Dar nu a fost deloc simplu! Capcaunul Codin a trebuit sa-i demonstreze frumoasei Ana ca sufletul sau, in ciuda infatisarii, este frumos si curat, demn de sufletul ei pretios. Iar dupa ce acesta a trecut prin probe de foc si si-a demonstrat devotamentul, Ana a cedat si s-a indragostit de el. Descopera un basm urban inspirat din realitate, in care personajul principal lupta pentru cea mai nobila cauza: iubirea. a zDedic aceasta poveste inspirata din realitate celor mai dragi oameni din viata mea - iubitei mele Ana si intregii noastre familii. Din tot ce am scris pana acum, tind sa cred ca aceasta o sa fie cel mai mult pe placul Anei, si veti intelege imediat de ce. Nu este o simpla poveste, ci un demers. Alaturi de editura Bookzone, am decis sa donam toti banii incasati la Fundatia Metropolis pentru spitalepublicedinbaniprivati. O investitie importanta, ca si restul investitiilor la care am participat.a ť a Codin Maticiuc Aceasta carte transforma binele in realitate! Toti banii incasati din vanzarea acestei carti vor ajunge la Fundatia Metropolis pentru spitalepublicedinbaniprivati, care contribuie de mai bine de 20 de ani la construirea unei lumi in care oamenii zambesc, se simt protejati si integrati intr-o lume in care nu au avut loc pana acum. Fundatia Metropolis are ca misiune principala preocuparea autentica pentru oameni, iar aceasta carte ii va sustine eforturile de a face binele pe care il cautam cu totii. Aceasta carte este pentru tine daca: - Vrei sa faci un bine sustinand cauza spitalepublicedinbaniprivat; - Vrei sa citesti o poveste frumoasa; un basm urban inspirat din realitate; - Vrei sa te lasi inspirat de povestile altora, gasind motivatia pe care o cauti; - Vrei sa descoperi o poveste de dragoste autentica, in care binele trebuie sa se lupte cu raul.