Inspirata de conceptul camerelor pe film half-frame, FUJIFILM X half aduce aceasta experienta in format digital, sub forma unei camere compacte si elegante. Echipata cu un senzor vertical de 1", un obiectiv fix cu unghi larg si functii de fotografiere ce amintesc de filmul analog, X half ofera placerea si simplitatea unei fotografii spontane si autentice.
Senzor de 18 MP, format 1" cu raport 3:4 vertical
Inspirata de conceptul half-frame din fotografia pe film, FUJIFILM X half este echipata cu un senzor vertical de 1", care produce imagini si clipuri video la 18 MP in format 3:4. Senzorul lucreaza in tandem cu modurile Film Simulation pentru a reda imagini expresive, cu aspect analog. Controlul expunerii se face rapid si intuitiv prin selectorul de compensare +/-3 EV, inelul de diafragma de pe obiectiv si ecranul tactil din spate.
Mod Film – Experienta autentica a fotografiei pe film
FUJIFILM X half aduce un omagiu fotografiei analog prin modul Film Camera, care simuleaza procesul clasic de fotografiere pe film. In acest mod, alegi o singura simulare de film (Film Simulation) si o „rola” virtuala de 36, 54 sau 72 de cadre. Imaginile nu pot fi vizualizate imediat – ele devin accesibile abia dupa ce „termini rola” si le „developezi” digital in aplicatia FUJIFILM sau le transferi pe calculator.
Dupa finalizarea rolei, camera genereaza automat si o imagine tip contact sheet cu toate fotografiile realizate, inclusiv margini stil film, pentru o privire de ansamblu asupra intregii serii.
In acest mod, ecranul LCD din spate afiseaza doar informatii esentiale: contorul de fotografii ramase, comutatorul AF/MF, optiunea de afisare a datei/orei pe imagine (similar camerelor point-and-shoot) si o scala de focalizare pentru zona focus, daca utilizezi focalizarea manuala. Previzualizarea si revizuirea imaginilor sunt dezactivate.
Compunerea cadrelor se face exclusiv prin vizorul optic, iar avansarea cadrelor se realizeaza manual, folosind parghia integrata Frame Advance Lever – pentru o experienta complet analog, dar in format digital.
Moduri de Simulare Film
Modul Film Camera este completat perfect de functiile avansate de simulare film, care ocupa un rol central pe modelul X. Un ecran secundar, situat langa LCD-ul principal, reproduce aspectul ferestrei din spatele camerelor pe film, indicand tipul de simulare ales. Acest mic display tactil permite schimbarea rapida a modurilor de simulare prin glisare verticala.
Sunt disponibile 13 moduri distincte de simulare film, printre care Velvia (culori vibrante), Classic Chrome (tonuri retro) si Acros (alb-negru expresiv). Optiunea Grain Effect permite ajustarea granulatiei pentru un plus de autenticitate. In plus, exista 26 de filtre inspirate din estetica filmului clasic, precum Light Leak, Halation, Expired Film si Double Exposure.
Mod 2-in-1
Modul 2-in-1 este o functie noua si exclusiva pentru modelul X half, dezvoltata pe baza conceptului half-frame pentru a crea un tablou digital in stil modern. Acest mod permite combinarea automata a doua cadre succesive – fie doua fotografii, doua clipuri video sau o fotografie si un clip – in format 3:4, rezultand un diptic intr-un singur fisier, usor de distribuit.
Obiectiv Wide-Angle Prime
Obiectivul fix FUJINON Aspherical 10.8mm f/2.8 ofera o distanta focala echivalenta de 32mm, ideala pentru fotografierea zilnica si o varietate de subiecte.
Include un inel manual pentru diafragma, cu un opritor care faciliteaza schimbarea rapida a valorilor si o pozitie 'A' pentru modurile de expunere automate.
Inelul frontal de focalizare permite reglaje manuale cu o distanta minima de focalizare de 10 cm. In modul Film, focalizarea se poate ajusta manual, fiind afisata pe o scala de zone.
Detalii de Design
Proiectat pentru a fi extrem de compact si usor de transportat, modelul X half integreaza o serie de elemente de design unice care il fac mai placut de utilizat, mai apropiat de experienta fotografierii pe film si mai rapid in utilizare pentru cadre spontane.
Vizor si Ecran
Vizorul optic este amplasat in coltul carcasei pentru a imita stilul unui aparat rangefinder; acesta ofera un cadru simplu, fara informatii despre focalizare sau expunere, dar corespunde unghiului de vizualizare si raportului de imagine. Un senzor ocular opreste automat ecranul LCD din spate atunci cand vizorul este folosit.
Ecranul LCD este orientat vertical, aliniat cu senzorul vertical al camerei, si are functii tactile pentru navigarea in meniu si setarea parametrilor de fotografiere.
Ecran secundar si control prin gesturi
Langa LCD-ul principal se afla un ecran secundar de forma alungita, sensibil la atingere, care afiseaza in mod obisnuit modul de Simulare Film selectat. In timpul navigarii prin meniu, acest ecran devine zona de selectie pentru diferitele categorii.
Camera nu are un buton dedicat pentru meniu, ci utilizeaza gesturi tactile pe ecranul principal: glisarea in jos din partea superioara deschide modul Film Camera si optiunile de conectivitate wireless, glisarea din dreapta acceseaza meniul principal, iar selectia categoriilor se face prin ecranul secundar. Glisarea in sus din partea de jos deschide un meniu rapid pentru acces instant la anumiti parametri.