Specii tinta :
Caini
Indicatii :
Pisici si caini:
- Tratamentul si prevenirea infestatiilor cu purici produse de Ctenocephalides spp. pentru o perioada de o luna dupa o singura administrare. Aceasta indicatie este rezultatul proprietatilor adulticide, larvocide si ovocide ale acestui produs. Produsul are o actiune ovocida pentru o perioada de 3 saptamani dupa administrare. Datorita reducerii populatiei de purici, tratamentul lunar al animalelor gestante si in lactatie va constitui, de asemenea, un ajutor in prevenirea infestatiei cu purici a puilor pana la varsta de sapte saptamani de viata. Produsul poate fi utilizat ca parte a strategiei de tratament a dermatitei alergice produsa de purici, iar ca urmare a actiunii ovocide si larvocide poate constitui un ajutor al controlului infestatiei cu purici prezente in mediului ambiant din zonele in care animalul are acces;
- Prevenirea bolii produse de viermii cardiaci cauzata de Dirofilaria immitis, prin administrari lunare. Produsul poate fi administrat in siguranta la animalele infestate cu viermi cardiaci adulti, totusi se recomanda, in concordanta cu principiile unei bune practici veterinare, ca toate animalele in varsta de 6 luni sau mai mari ce traiesc in tari unde exista un vector de transmitere a bolii sa fie testate pentru existenta infestatiei cu viermi cardiaci adulti inainte de initierea medicatiei cu produsul. Se recomanda, de asemenea testarea periodica a cainilor pentru prezenta infestatiei cu viermi cardiaci adulti, ca parte integranta a strategiei de prevenire contra viermilor cardiaci, chiar atunci cand produsul a fost administrat lunar. Acest produs nu este eficient impotriva formelor adulte de D. immitis.
- Tratamentul raiei auriculare (Otodectes cynotis);
Pisici:
- Tratamentul infestatiei cu paduchi hematofagi (Felicola subrostratus);
- Tratamentul viermilor rotunzi adulti (Toxocara cati);
- Tratamentul formelor adulte de viermi intestinali cu carlig (Ancylostoma tubaeforme);
Caini:
- Tratamentul infestatiei cu paduchi hematofagi (Trichodectes canis);
- Tratamentul raiei sarcoptice (produsa de S. scabiei);
- Tratamentul formelor adulte de viermi intestinali rotunzi (Toxocara canis)
Substante active :
Selamectina
Cantitati de administrat :
Produsul trebuie sa fie administrat printr-o singura aplicare a unei singure unitati dozatoare ce elibereaza un minim de 6 mg/kg selamectina. Cand pe acelasi animal sunt prezente infestatii sau infectii concurente care urmeaza sa fie tratate cu acest produs medicinal veterinar, numai o singura aplicare a unei doze recomandate de 6 mg/kg trebuie sa fie administrata o singura data. Durata specifica a perioadei de tratament individuale pentru paraziti este prezentata mai jos.
Tratamentul si preventia contra puricilor (pisici si caini)
Ca urmare a administrarii produsului medicinal veterinar, puricii adulti de pe animal sunt omorati, nu mai sunt produse oua viabile iar larvele (gasite numai in mediul ambiant) sunt omorate, de asemenea. Aceasta opreste reproducerea puricilor, intrerupe ciclul vital al puricilor si poate ajuta la controlul infestatiei cu purici existente in mediul ambiant din zonele in care animalul are acces. Pentru preventia infestatiei cu purici, produsul medicinal veterinar trebuie sa fie administrat la intervale lunare pe parcursul sezonului de purici, incepand cu o luna inainte ca puricii sa devina activi.
Datorita reducerii populatiei de purici, tratamentul lunar al animalelor gestante si in lactatie va constitui, de asemenea, un ajutor in prevenirea infestatiei cu purici a puilor pana la varsta de sapte saptamani de viata Pentru utilizare ca parte a strategiei de tratament contra dermatitei alergice la purici, produsul medicinal veterinar trebuie sa fie administrat la intervale lunare.
Preventia bolii produse de viermii cardiaci (pisici si caini)
Produsul medicinal veterinar poate fi administrat pe tot parcursul anului sau cu cel putin o luna inainte de prima expunere a animalului la actiunea tantarilor, dupa care se va administra la intervale lunare pana la sfarsitul sezonului tantarilor. Ultima doza trebuie sa fie administrata cu o luna inainte de ultima expunere la tantari. Daca se uita administrarea unei doze si intervalul lunar intre administrari creste, se recomanda administrarea imediata a produsului medicinal veterinar iar reluarea dozarilor lunare va minimaliza oportunitatea dezvoltarii viermilor cardiaci adulti. In cazul inlocuirii unui alt produs medicinal veterinar utilizat pentru preventie in cadrul programului de prevenire a bolii produse de viermii cardiaci, prima doza a produsului trebuie sa fie administrata dupa o luna de la aplicarea ultimei doze a produsului ce a fost utilizat anterior.
Tratamentul infestatiilor cu viermi rotunzi (pisici si caini)
Se va administra o singura doza de produs medicinal veterinar.
Tratamentul paduchilor hematofagi (pisici si caini)
Se va administra o sing